Până acum, piaţa a fost umplută de fel şi fel de jocuri de curse, cu diverse facilităţi, cu un alt tip de curse, iar unii creatori au încercat să facă totul cât mai realist, fie prin cursele pe care le parcurgeai prin diferite oraşe, precum Londra, Paris, Tokyo şi altele, dar şi prin modelele de maşini deja existente. Astfel, am readus în memoria tuturor, câteva dintre cele mai bune jocuri de curse din perioade diferite:
- Need for Speed
Fiind lejer unul dintre cele mai productive jocuri create vreodată, Need for Speed îşi ia inspiraţia, aproape în fiecare joc, din Fast and Furious(2001). Având numeroase posibilităţi de a-ţi personaliza maşina, de a alege cursa dorită şi de a face parte din povestea impusă, Need for Speed a făcut o grămadă de copilării mult mai fericite şi, rămâne, cu certitudine, unul dintre cele mai bune jocuri de racing din istoria acestora.
- Mario Kart
Lansat pentru prima dată în 1992, este considerat de foarte mulţi critici ca fiind una dintre cele mai bune experienţe de multiplayer din toate timpurile. Mario Kart a reuşit să îşi facă loc şi pe podiumul celor de la Guinness Book of World Records, cu titlul de cel mai bine vândut joc de curse, dar şi jocul numărul unu în ceea ce priveşte gaming-ul pe consolă.
- Crazy Taxi
Cu siguranţă, combinaţia celor două cuvinte nu va este necunoscută. Vorbim aici de începuturile anilor 2000 când puteai găsi în diverse pungi de cereale câte un joc cadou, printre care şi Crazy Taxi. Un joc ca oricare altul de racing,“open-world”, unde misiunea ta principală este să preiei clienţi şi să-i conduci în locurile dorite în timpul alocat, pentru a aduna cât mai multe puncte. Simplu, dar distractiv.
- Blur
Putem considera că Blur este un fel de urmaş mai modern al Mario Kart-ului, dar, cu anumite aspecte asemănătoare cu realitatea, precum câteva dintre cursele pe care trebuie să le parcurgi în anumite părţi ale Londrei. Cu cât jucătorul realizează mai multe stunt-uri, cu atât primeşte mai multe “fan points”, ceea ce-i da posibilitatea să progreseze în cariera sa, să-şi cumpere maşini noi şi părţi pentru a le îmbunătăţi pe cele deja existente.