În ultimii ani scena Youtube-ului românesc s-a mărit și diversificat, mulți tineri ajungând să-și expună potențialul de entertaineri pe această mare platformă video. Printre ei se găsesc multe persoane ce iau jocurile în serios, iar zeci sau chiar sute de mii de oameni îi urmăresc. Am luat legătura cu Bogdan Timuș, și i-am pus câteva întrebari. Numele nu îți zice nimic? Probabil că îl cunoști după porecla pe care o folosește în mediul online: Bobospider.
Sincer să fiu, urmăresc și eu anumite persoane din sfera Youtube-ului românesc care fac gaming. Nu urmăresc pe nimeni în mod special, dar mă mai uit și eu la câteva videouri săptămânal. Pe Bobospider cred că l-am văzut prima data acum vreo doi ani pe Youtube, și de atunci tot dădeam de câte un video de-al său (are undeva pe la 3000 de clipuri puse pe net). Am reușit să-l contactez și a fost de acord să colaboreze cu noi pentru acest interviu.
De ce Bobospider? Cum ți-ai ales acestă poreclă?
Bobo – de la Bogdan, iar spider – ei bine pot să zic că eram și sunt un mare fan Spider Man, chiar dacă mi-e frică de păianjeni.
Când te-ai jucat pentru prima oară jocuri video?
Undeva în jurul vârstei de 3-4 ani, iar primele jocuri pe care le-am jucat au fost Tetris, Bomberman și Tanks.
Care au fost jocurile tale preferate (în copilărie)?
Hmm, mi-au plăcut mult Captain Claw, Hercule, Heroes 3 și Marvel Ultimate Alliance.
Ți-ai schimbat gusturile de atunci? Ce jocuri preferi acum? Ne poți spune niște titluri?
Foarte puțin. Am ajuns să apreciez mai mult jocurile ce au un storyline bun – Dragon Age, Price of Persia, șamd. Cred că se poate spune că sunt un fan al jocurilor RPG.

De ce te-ai apucat de Youtube?
Pe lângă faptul că îmi petreceam foarte mult timp pe Youtube uitându-mă la videouri, un prieten de-al meu care era deja Youtuber m-a rugat să fac niște videoclipuri cu el. Mi-a plăcut mult să fac clipuri și să filmez, lucru ce m-a determinat și pe mine să ma apuc de Youtube.
Ți-a fost greu la început? Cât de repede “ai crescut”?
La început aveam puține emoții, mă mai bâlbâiam și făceam multe pauze în vorbire, dar după ceva vreme am reușit să mă obișnuiesc. Când m-am apucat eu, acum cinci ani nu prea erau mulți Youtuberi români și mi-a fost destul de ușor să cresc. Am primit și ajutor de la un prieten care avea deja un fanbase făcut.
Când te-ai apucat de Youtube? Credeai că vei ajunge să fi urmărit de peste 100,000 oameni?
M-am apucat acum 5 ani de zile și mereu am visat că voi ajunge “popular”, dar nu m-am gândit că o să am așa mulți subscriberi. Poate pentru mulți 100,000 nu reprezintă o cifră foarte mare, dar pentru mine e un număr uriaș.
Ai niște serii foarte interesante si unice (nu mulți români fac Warcraft III în 2016), te consulți cu cineva când alegi ce serii sa filmezi?
De cele mai multe ori fac ce îmi trece prin cap, dar sunt unele momente când îmi consult prietenii pentru a primi diverse păreri în legătură cu anumite jocuri.
Ce îți place să joci când nu filmezi? Sau filmezi mereu când te joci?
Mă joc și offcamera îți dai seama. Deobicei cam aceleași jocuri pe care le și filmez. În mare parte mă joc World of Warcraft și Overwatch, dar depinde și de ce jocuri sunt noi pe piață.
De ce te-ai mutat în București?
Pentru că am fost admis la facultate în București. Sincer, mereu am fost atras de orașele mari.
Care este jocul în care ai petrecut cel mai mult timp? (ever)
Simplu. World of Warcraft.
Ce jocuri aștepți să apară? Ai vreun titlu pe care îl aștepți de multă vreme? Eu am așteptat No Man’s Sky, dar după juma’ de oră mi-am dat seama că am așteptat degeaba..
Mereu am așteptat cu nerăbdare expansions pentru World of Warcraft. Momentan aștept să apară noul God of War și Horizon Zero Dawn.
Ce ți-ar plăcea să faci în timpul liber dacă nu erai Youtuber?
Hmm.. Mereu am fost pasionat de desen. Cine știe, poate dacă nu eram Youtuber, acum aș fi fost un freelancer.

Ai și un alt job? Pe lângă Youtube?
Momentan nu.
Cine este Bobospider în afara Youtube-ului?
Hmm, un simplu student din provincie.
În ce direcție crezi că o va lua gaming-ul în următorii 5-10 ani? Crezi că jocurile VR o să fie din ce în ce mai populare?
Nu sunt un mare fan al VR-ului, dar văd că se investește foarte mult în acestă tehnologie. Posibil peste câțiva ani ca fiecare din noi să aibe un dispozitiv VR în loc de consolă sau chiar de TV.
Shoutout pentru cei ce citesc acest interviu?
Sunteți niște oameni grozavi dacă ați avut răbdare să citiți despre mine și sper să rămâneți așa!
Îl poți urmări pe Bobospider pe canalul său de Youtube, sau pe pagina sa de Facebook. Mulțumim încă o dată pentru interviu!
getrekt.ro și Bobospider îți dau Overwatch – vezi concursul.