Bethesda a anunțat oficial The Elder of Scrolls 6 în timpul conferinței organizațte de companie la Electronic Entertainment Expo (E3) 2018. Noul joc este în dezvoltare de ceva timp, iar cei de la Bethesda nu au făcut publică o eventuală dată de lansare dar au prezentat un mic teaser.
Compania dezvoltatoare a mai anunțat că jocul este încă în fază de pre-producție. Deci mai este de lucrat mult și bine la el, și probabil că The Elder Scrolls 6 nu va fi lansat mai repede de 2020.
Au trecut 7 ani de la lansarea The Elder Scrolls V: Skyrim, jocul care a reușit să ia mai multe premii Game of the Year sau RPG of the Year. Acesta a avut și un succes imens la public, reușind să vândă peste 30 milioane de exemplare până în 2016.
Ca fan The Elder Scrolls și Skyrim, pot spune că sunt unul dintre oamenii ce așteaptă cu nerăbdare ca jocul să fie lansat. Să sperăm că cei de la Bethesda vor veni cu mai multe detalii despre The Elder Scrolls 6 cât mai curând.