În trend

    Twitch va vinde jocuri în curând - comisioane pentru streameri

    Twitch a anunțat că în curând pe platforma de livestreaming vom găsi și jocuri de vânzare, iar streamerii vor beneficia de un comision..

    twitch vinde jocuri

    Articol din arhiva getrekt.ro, publicat în 2017. Unele informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.

    Platforma online de streaming pentru jocuri video, Twitch, va vinde jocuri începând cu primăvara aceasta. Anunțul a avut loc acum câteva ore, iar deja o serie de dezvoltatori de jocuri au confirmat că vor deveni parteneri cu Twitch în acest nou proiect.

    Acum câteva luni, s-a lansat Twitch Prime, un serviciu asemănător cu Amazon Prime, prin care utilizatorii website-ului de streaming beneficiază de o serie de avantaje în schimbul unei taxe lunare.

    Nu se știe exact când vom putea cumpăra jocuri de pe Twitch, dar este confirmat că acest lucru va avea loc în primăvara aceasta.

    Ubisoft, Telltale Games, Dixital Extremes, Hi-Rez Studios, Paradox Interactive, tinyBuild, Trion Worlds și Vlambeer sunt câteva dintre companiile ale căror jocuri vor fi disponibile în magazinul online al website-ului de streaming.

    Jocurile vor putea fi descărcate și deschise cu Twitch Launcher, aplicație ce momentan e folosită de utilizatorii Twitch Prime. Totodată, cumpărătorii pot opta pentru a activa jocurile direct pe platformele publisher-ilor, cum ar fi Uplay.

    Twitch vinde jocuri

    Jocurile vor fi promovate sub live streams, unde, un nou buton “Buy Now” va apărea împreună cu prețul jocului. La fiecare achiziție, dezvoltatorii primesc 70% din prețul afișat, partenerii Twitch 5%, iar restul mai mult ca probabil că va ajunge la Twitch.

    Comisionul de 5% a streamerilor este destul de avantajos. Majoritatea streamerilor deja promovează anumite website-uri ce vând jocuri (G2a, Kinguin). Totuși, acestea oferă comisioane destul de modice pentru ei, iar probabil că majoritatea vor renunța la aceste parteneriate și se vor baza pe noua modalitate de monetizare oferită de website-ul de streaming.

    La fiecare achiziție a unui joc pe Twitch, cumpărătorul primește și un Twitch-Crate ce conține o serie de lucruri random cum ar fi emotes, insigne, lucruri care în mod normal costă bani reali.

    Vom putea să cumpărăm jocuri de pe Twitch și în România? Rămâne de văzut. Cert este că serviciul Prime încă nu este disponibil pentru români, și a fost lansat deja de aproape 6 luni.

    Va reuși Twitch să fie o amenințare pentru Steam? Nu prea cred că putem încă să vorbim despre așa ceva. Steam este un colos în lumea jocurilor. Totuși, cred că noul serviciu de 5% comision pentru streameri “va lovi” dur în website-uri ce vând jocuri prin afiliere cu ajutorul streamerilor și probabil că acestea își vor crește comisioanele.

    ubisoftstreamtwitchamazontwitch primetwitch vinde jocuristreaminglivestream