Cele mai bune jocuri ale anilor 2000 Partea a II-a (2005-2010)
Aşa cum am promis, în partea aceasta vom prezenta cele mai bune jocuri ale anilor 2000, mai exact jocurile din şi de după 2005, până în 2010. Câteva titluri din top cu siguranță au ajuns să vă umple copilăria şi începuturile adolescenţei cu emoţie, rage şi extaz.
Partea I – cele mai bune jocuri ale anilor 2000 (2000-2005) se găsește aici.
6. Call of Duty 4: Modern Warfare
Call of Duty 4 aduce noutăţi, mutând acţiunea jocului, de data aceasta, în afara celui De-al Doilea Război Mondial. Mai precis, în prezent. Cu un caracter extrem de realist, s-a bucurat de multe premii, precum “Cel mai bun joc Xbox 360”, fiind şi cel mai bine vândut joc al anului 2007.
Povestea are la bază războiul civil dintre SUA, UK, Rusia şi rebelii din Orientul Mijlociu, purtând jucătorul prin toate aceste locaţii, dar şi multe altele. Modern Warfare implică şi o variantă multiplayer, cu o serie întreagă de moduri ce îţi permite să îți customizezi “personajul” și armele după propriul tău stil de joc.
5. Uncharted 2: Among Thieves
Este un joc de acţiune-aventură, 3rd person shooter ce a apărut în 2009. A fost întâmpinat cu destule recenzii pozitive din partea criticilor şi a câştigat numeroase premii “Game of The Year”.
Povestea are în centru călătoriile în jurul lumii ale lui Nathan Drake. Alături de alte 3 personaje, acesta, călătorește pentru a găsi Cintimani-ul şi Shangri-La. De-a lungul jocului o să dați de numeroase provocări.
4. Mass Effect
Mass Effect este un third person shooter, de acţiune şi SF, ce a fost lansat în 2007. Acţiunea îl are în centru pe Commander Shepard. Acesta are misiunea de a salva galaxia şi de a lupta împotriva unei rase întregi de fiinţe mecanice, Reapers, dar şi împotriva antagonistului principal al jocului, Saren Arterius.
Acţiunea jocului are loc într-o versiune ficţională a Milky Way-ului, în anul 2183, unde galaxia este populată de fel şi fel de fiinţe ciudate. Jocul este foarte tare, povestea la fel, unul dintre preferatele mele. Merită cu siguranță sa-l numim unul dintre cele mai bune jocuri ale anilor 2000.
3. Fallout 3
Lansat în 2008, este un joc open-world. Acţiunea are loc în anul 2277, la 200 de ani după apocalipsa nucleară ce distrusese lumea in-game, din cauza unui război fictiv între SUA şi China din anul 2077. Motivul acestui haos este pierderea gradată a cantităţii de petrol, vital pentru economia ambelor puteri.
Fallout 3 a fost primit cu foarte multe laude, reuşind să primească chiar câteva premii cu titlul de “Game of the Year”. Pe bună dreptate, jocul excelează în materie de open-world, imaginaţia fără limite de care au dat dovadă creatorii şi grafica îmbunătăţită.
2.The Elder Scrolls IV: Oblivion
Oblivion este al patrulea joc din seria The Elder Scrolls. Este un joc single-player, lansat iniţial în 2006. Protagonistul luptă pentru a salva provincia Cyrodill şi pentru a învinge cultul care deschide porţile către Oblivion.
Asemănător celorlalte jocuri din serie, jucătorul poate să îndeplinească misiuni secundare, să exploreze, iar faptele pe care le va comite vor da notă caracterului: pozitiv, negativ sau neutru. Îl putem considera un sistem cu totul şi cu totul aparte.
În punctul acesta, se poate observa deja o evoluţie considerabilă în materie de grafică, mediul înconjurător mult mai apropiat de realitate, reacţiile personajului tău fiind cu totul îmbunătăţite.
1. Assassin’s Creed
Produs de Ubisoft Montreal, a fost lansat în 2007, având povestea transpusă într-un mediu “futurist”, şi anume în 2012. Răpit de nişte necunoscuţi, Desmond Miles, este dus într-un loc ce aparţine companiei Abstergo Industries şi este supus mai multor teste. Acestea au rolul de a extrage memorii din amintirile lui Desmond, iar maşinăria folosită (Animus) îl aduce în pielea strămoşului său, Altaïr, călătorind astfel până în secolul XII.
Fiind un joc single-player, jucătorul este pus în pielea personajului, Altaïr Ibn La-Ahad, membru al Brotherhood-ului The Assassin. Obiectivul determină jucătorul să călătorească în trecut, pe vremea celei de-a treia Cruciade şi să asasineze 9 personaje importante din punct de vedere istoric.
Jucătorul are ocazia să experimenteze, prin personajul pe care-l controlează, povestea plină de aventură, ce implică interogarea oamenilor, furtul scrisorilor, spionaj şi multe alte lucruri.
Dacă nu ai citit și partea I din cele mai bune jocuri ale anilor 2000, o poți face dând click aici.