Fără doar și poate PlayerUnknown’s Battlegrounds este cel mai popular joc al momentului. Versiunea 1.0 s-a lansat de curând, iar jocul a trecut de 30 milioane de jucători. Momentan jocul este disponibil doar pe PC și pe Xbox One – unde s-a lansat acu mai puțin de o lună de zile. Totuși, într-un interviu recent, directorul PUBG Corp a declarat că ar vrea ca jocul să fie disponibil pe toate platformele.
Într-un interviu cu InvenGlobal, directorul PUBG Corp, CH Kim a cochetat cu ideea unor lansări a jocului Battle Royale pe alte plaforme (posibil PlayStation 4 și Nintendo Switch).
“Momentan, PUBG este disponibil exclusiv pe Xbox și pe PC. Dorim să ne concentrăm pe optimizarea variantei de Xbox One a jocului. Dacă am avea ocazia, obiectivul nostru final ar fi lansarea jocului pe toate platformele.”
a declarat CH Kim, director al PUBG Corp.
Probabil că principalul motiv pentru care PlayerUnknown’s Battlegrounds nu se află încă pe PlayStation 4 este că cei de la Sony nu au o platformă pentru jocuri în curs de dezvoltare sau Early Access, la fel ca și cei de la Xbox. Directorul PUBG a mai declarat că “cei de la Sony sunt foarte stricți în privința calității[..]”.
Eu cred că inevitabil, după ce va fi optimizat pe Xbox One PUBG va veni și pe alte platforme, jocul este mult prea popular și înseamnă venituri mari pentru orice platformă.
Totodată, rivalul lui PUBG, Fortnite care are un mod Battle Royale gratis, este disponibil pe PC, PlayStation 4 și Xbox One, iar pe console jocul este chiar foarte popular.